joi, 14 octombrie 2010

Bunul simţ

Încă de când eram la mama acasă mi s-a cultivat noţiunea bunului simţ…Este o măsură a bunei creşteri, a bunei cuviinţe, a respectului pentru cei din jur.Bunul simt îl ai, sau nu-l ai. Este o mostenire de la cei ce te-au zamislit si apoi „te-au facut om”.
Limita bunului simţ se învaţă acasă în primii 7 ani, apoi depinde mult şi de anturajul în care te afli în adolescenţă, depinde şi de caracterul tău… trebuie să fii sincer cu ceilalţi, dar să nu răneşti,… limita bunului simţ este o artă…
Diferenţa dintre bunul simţ şi opusul: nesimţire, cred că este bine conturată, bunul simţ cred că poate face parte din aceeaşi categorie cu celelalte simţuri pe care le avem, îl poţi avea sau nu. Dacă îl ai, acesta te determină să-i tratezi cu respect pe cei din jur, să fii politicos şi civilizat, să te intereseze şi să ţii cont de ceilalţi, pentru că aşa simţi că este bine.
Părerea mea este că bunul simţ nu este limitat de vârstă, nu depinde de acest lucru …”Bunul simţ înseamnă talentul de a vedea lucrurile aşa cum sunt şi de a face lucrurile aşa cum ar trebui făcute.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu